Prevenirea și Tratarea cariilor
O carie mică, insesizabilă, se poate transforma în scurt timp într-o problemă stomatologică severă în cazul în care nu se intervine în mod corespunzător asupra acesteia. Chiar dacă la prima vedere dinții par sănătoși, există riscul ca placa bacteriană să genereze efecte negative în locuri mai puțin vizibile, motiv pentru care controalele de rutină sunt esențiale în vederea păstrării unui zâmbet impecabil. Efectuarea tratamentelor odontologice la timp previne deteriorarea aspectului și sănătății dintelui, îi păstrează integritatea, ține la distanță durerea și te ajută să eviți tratamene costisitoare.
Ce reprezintă cariologia
Cariologia reprezintă ramura medicinii dentare care se ocupă cu tratamentul leziunilor carioase (caria dentară). Diversele probleme ale dinţilor, de la caria simplă până la complicaţii grave ale acestora, pot fi eliminate cu ajutorul tratamentelor odontologice corespunzătoare.
Tratamentele presupun refacerea structurii și a funcționalității dinților afectați, cu ajutorul unor materiale și tehnici moderne, care permit obținerea de rezultate durabile și perfect estetice. Caria dentară apare atunci când bacteriile din cavitatea bucală produc acizi care atacă dintele. Netratată, caria dentară se poate complica cu infecții și poate duce chiar la pierderea dintelui. Cariologia presupune tratarea unor:
Carii superficiale
O rutină de îngrijire orală corectă și vizitele periodice la cabinet reprezintă secretul unei danturi sănătoase pe termen lung. În timpul controlului de rutină medicul va analiza suprafața dintelui pentru a depista eventuale leziuni carioase ascunse. În acest caz se va realiza o obturație simplă, o procedură rapidă și complet nedureroasă, care presupune îndepărtarea țesutului afectat și înlocuirea acestuia cu materialul potrivit.
Carii extinse
Netratarea la timp a unei carii minore conduce la extinderea acesteia, fie la dinții vecini, fie în profunzimea dintelui afectat. Caria devine tot mai vizibilă și poate cauza disconfort, durere sau chiar infecții la nivelul țesuturilor moi, ceea ce impune efectuarea de urgență a unor tratamente complexe pentru a preveni pierderea dintelui.
Etapele unui tratament odontologic
Consultul inițial
Fiecare procedură stomatologică are la bază o analiză amănunțită în urma căreia se stabilește care este starea de sănătate a dinților și care sunt soluțiile de tratament potrivite pentru a remedia problemele existente.
Anestezie locală
Cariile superficiale pot fi tratate, de regulă, fără anestezie, însă în cazul leziunilor care au ajuns în profunzimea dintelui este necesară anestezia locală în așa fel încât tratamentul să se desfășoare fără disconfort pentru pacient.
Îndepărtarea țesutului afectat
Cu ajutorul frezei potrivite se începe îndepărtarea leziunii carioase. Pentru o mai mare precizie se poate utiliza o substanță verzuie, numită indicator de carie, care ajută la identificarea zonelor unde sunt încă prezente bacterii pentru a asigura o curățare completă.
Pregătirea dintelui pentru obturație
Primul pas în reabilitatea dintelui trata este folosirea unei substanțe acide care demineralizează smalțul și gravează dentina în așa fel încât suprafața expusă să devină mai poroasă pentru a crește aderența bondingului. Se îndepărtează acidul prin clătire, se usucă zona și se aplică bondingul (un lipici special pentru obturații) care se polimerizează timp de câteva secunde cu lampa UV.
Aplicarea materialului de plombă
Pentru un rezultat optim se folosesc două tipuri de material, un compozit fluid, care să ajute la uniformizarea cavității, și, ulterior, un compozit mai dens, cu ajutorul căruia se redă integritatea dintelui.
Finisarea obturației
După umplerea completă a dintelui, restaurarea morfologiei ocluzale și polimerizarea materialului mai rămânde doar să se finiseze obturația prin șlefuire și verificare repetată în așa fel încât obturația să arate și să se simtă ca dintele natural, fără a exista discrepanțe sesizabile.
Program
[/vc_column_text]
-
- Luni: 09:00 – 13:00 & 15:00 – 19:00
- Marți: 09:00 – 13:00 & 15:00 – 19:00
- Miercuri: 09:00 – 13:00 & 15:00 – 19:00
- Joi: 09:00 – 13:00 & 15:00 – 19:00
- Vineri: 09:00 – 13:00 & 15:00 – 19:00